Ridică-mă la Sky: lecția engleză

În ’95-’96, când am început să merg ca jurnalist al TVR prin ceea ce atunci încă era Iugoslavia, am întâlnit tot felul de colegi de breaslă. Unii își luau inima în dinți și se duceau cât mai aproape de linia frontului, alții preferau să tocmească un cameraman local – sârbosherpa le ziceam eu – care aduceau imagini proaspete de pe front, negociate apoi între reprezentanții marilor agenții și fixeri.

Nu trebuia să fii vreun as al inteligenței ca să te prinzi repede de unele șmecherii. Unii nici nu se mai fereau: stăteau liniștiți, în zgomot de obuze (care ocoleau în mod „magic” hotelul presei din Sarajevo) și-și terminau latte-ul de dimineață, așteptând cameramanii locali să aducă marfă proaspătă. Nu era un obicei, dar nu era nicio raritate. Eram și noi soldați, într-un fel, prinși în rutină, speriați și scârbiți în aceeași măsură, întrebându-ne mereu dacă merită.  Continue Reading →

Noi. Doar noi.

Statistic, o parte din România iese din nou cu speranțele mutilate după aceste alegeri, lăsându-se din nou în brațele viguroase ale deznădejdii, pesimismului și luptei sisifice cu „forțele răului”. Așa cum cealaltă parte se încăpățânează – refuz să cred că rațional; e mai degrabă un reflex aproape vegetativ de a refuza schimbarea, de a alege stimuli cunoscuți, lipsiți de provocări – să vadă, să admită și să lupte cu niște lucruri total nefirești, așa și partea „sănătoasă” a societății pare să ducă lupta greșită.

Noi, românii avem o problemă: trecem pe lângă provocările mici ca să luăm de coarne, neputincioși ca un liliputan în fața unui munte, cei mai furioși tauri ai modernității. Omorâm sau nu biserica, expulzăm sau nu homosexualii, stârpim sau nu corupția, ne rupem sau nu de trecut, rămânem sau nu misogini, e bine sau nu cu silicoane, facem sau nu avorturi, Continue Reading →

E mult mai simplu

Oamenii nu sunt răi sau buni, proști sau deștepți, pro sau contra bisericii/religiei, pro sau contra războiului, pro sau contra imigranților, avortului, homosexualilor, artei moderne, nudității publice, noii morale, millennials-ilor, măririi penisului sau a salariilor bugetarilor, pensionarilor, Uniunii Europene, deschiderii granițelor, Vămii Vechi, referendumurilor de orice fel, politicii, pușcăriei (oare de ce mi-au venit cuvintele astea unul după altul?), celor 1%, tehnocrației, Vocii României/Românii au talent, pedepsei cu moartea, lui Trump, Saddam sau Kim de orice generație, Sexy Pharma, sau multor altora. Continue Reading →

Cruciații de rit nou

Gheorghe, un credincios creștin abil în mânuirea armelor, face audiență. Pasiunea și credința îl mână mereu înainte, îi călăuzesc drumul și fac ca Gheorghe să fie mereu omul potrivit la locul potrivit. Așa cum s-a întâmplat și în Silene, o regiune pierdută în îndepărtata Libie de azi, unde dragonul (balaur, în folclorul local) care teroriza așezarea ajunsese cu foamea până la fiica lui Selinus – împăratul local despre care nu știm dacă a existat sau nu, așa cum nu știm dacă a existat ceva sau nu, în afară de legendă. Gheorghe cere o promisiune și promite ceva în schimb: toată lumea se ține de cuvânt și e fericită.

Vitejia și crezul nasc legende aparte. Azi, spiritul georgian e piatra de temelie a Angliei moderne. Winston Churchill și-a botezat avionul cu care zbura în al Doilea Război Mondial Ascalon, după numele paloșului cu care Gheorghe care a retezat capul balaurului. Continue Reading →

Deformație excentrică

În liniște totală, s-a instalat haosul.

De pildă, uite cum România doarme ca o ursoaică, în timp ce puii ei obraznici zburdă la marginea pădurii. Arsă pe labe de incendiul din noiembrie, s-a așezat în fundul peșterii, sforăind, mormăind ceva neinteligibil la urechea guvernului, doar cât să-l sperie un pic și să fugă de lângă stupi. A tresărit, ca și cum i s-ar fi rupt un os pe care nu și-l știa, când a simțit murindu-i iar dintre copii (mai mici și mai mari). A mormăit amenințător, dar și cu o oarecare tandrețe când i-a trecut duhului lui Eco (Umberto, desigur) pe la nări, a tras un pârț când s-a micșorat TVA-ul.

Cu mirosuri chemătoare venind din sat, câțiva dintre pui se zvârcolesc la marginea pădurii. Le e foame, dar alte miasme, cel al lucrărilor de doctorat și al subsuorilor cu aspect de siloz nord-coreean, le înmoaie genunchii și îi țin departe de șunca de pe porcii care zburdă veseli dincolo de garduri. Unul dintre puișori, priceput și la fotbal, și la oi – culmea! – fonfăie ca și cum i-ar fi ciudă, dar de fapt are un muc în nas. Continue Reading →