Un om norocos

Intrând ”oficial” în presă în 1992, am prins entuziasmul unei noi generații de jurnaliști, amestecat cu speranță, neștiință, sete de lumină și susținut de o mulțime de gazetari cu experiență din generații mai vechi. Curajul și sentimentul că sunt parte din ceva măreț mă orbeau, robeau și ardeau. Ardeam zile și nopți pe bandă rulantă, învățam și munceam, fără să-mi pese de salariu, avansări, avantaje sociale. Urmăream o glorie necunoscută, ca pe o femeie pe care o săruți în vis, dar dimineața nu mai știi cum arată. Nălucile mele erau ca niște nimfe, niște zeițela care ne închinam, îmi plăcea să cred, cu toții.

Sunt un om norocos. Continue Reading →

Țara de carton

 

E încă întuneric. Alarma telefonului e la al treilea ”snooze”. Cu o mișcare moale, foarte precisă, exersată în sute de dimineți, Elena scoate un braț de sub pilotă, îl întinde spre noptieră și șterge cu arătătorul ecranul telefonului. Alarma se oprește. Se prăbușește înapoi pe spate, parcă mai obosită decât se culcase. Inspiră foarte adânc, gata gata să adoarmă la loc. Îl aude respirând pe logodnicul ei, lungit aproape drept de marginea patului, ca să n-o deranjeze. E tot mai agitată în somn, fără să știe de ce.

Ritualul ridicatului din pat pare din ce în ce mai dificil. O încearcă o lehamite fără să aibă ceva anume în gând. Îi e uneori greață de-a binelea, fără să sufere de ceva. ”Nu, e exclus să fiu însărcinată”, i-a răspuns maică-sii la telefon, când i-a povestit ce i se întâmplă. Ajunsă în baie, s-a așezat pe veceu, a urinat, a tras apa, s-a ridicat spre chiuvetă, dar a evitat să aprindă lumina. S-a spălat pe întuneric pe mâini, apoi a așteptat să vină apa caldă ca să se spele pe dinți și pe față. Cu aceeași răbdare cu care aștepta și tramvaiul 41 în fiecare dimineață devreme, să ajungă mereu la timp la serviciu. Nu pentru ea. Continue Reading →

Falsul profet

Mulţi profeţi falşi se vor ridica şi vor înşela pe mulţi. Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. – Evanghelia după Matei

În 2003-2004, cât am “ocupat” postul de consilier pe relația Guvernului cu presa străină, obișnuiam să mă duc la ședințele executivului, din curiozitate și curtoazie profesională, deși nu eram obligat să o fac. Mă fascinau cartofii fierbinți lansați de premierul Năstase și pasați rapid de la un ministru la altul. La una dintre aceste ședințe, s-a petrecut o întâmplare cu un tâlc special, mai ales pentru cei care au minte și răbdare să înțeleagă. Continue Reading →

Despre frici și alte mărunțișuri, sau cum am înzestrat guvernul cu simțul omorului

Mă pregăteam să devin tată. Mulțumesc! Da, știu, ce frumos, ce “etapă minunată în viață” și alte chestii d-astea. Emoții, pregătiri, cheltuieli, frici, întrebări – la început, mai mult cheltuieli decât întrebări, ca să fiu cinstit. De 8 luni, de când “fusesem informat”, le auzisem pe toate: de la cei care au rămas cu gura căscată de la primul copil = te schimbă, îți renaște dragostea de oameni și umanitate etc., până la cei care spun că vei fi distrus, că viața ta s-a terminat, că s-au dus dracu’ serile de băieți, jocurile online, orele de pauză doar ale tale etc. Adevărul e cam între cele două, dar nu vreau să sperii pe nimeni. Apoi, nu despre asta e vorba aici.

Am urmărit chestiunea vaccinării și a vaccinurilor ca mai toată lumea: ba implicat, ba de pe margine. Ba țipam de indignare, ba mă prefăceam că nu aud. Acum vreo două luni, însă, ne-am dat seama că întrebarea cea mai importantă pentru noi e: “bine, vrem să vaccinăm copilul, dar cu ce?” Continue Reading →

Ordonanța de cristal

În istorie, fiecare națiune trece prin încercări crunte: sunt examene plătite cu sânge, cu suferință, îngropate apoi în cenușa timpului, dar niciodată uitate. Și nici, uneori, iertate.

Generațiile care vin încearcă să înțeleagă (câte) ceva, să facă punți peste timp, să retrăiască, să învețe să uite, să învețe ceva.

Ce am învățat din ultimele 10 zile? Ce lecții teribile ne-au dat acești sălbatici din Palat și acești frumoși ai străzii?

1. Există o singură Românie.

Oricât s-ar zbârci unul sau altul la televizor, românii simt la fel. Pe cei sărmani cu duhul, nu-i manipulează PSD, ci sărăcia în care îi menține furtul sistemic inventat, perfecționat, menținut și propagat de PSD. Al doilea motiv pentru care simțim că ar fi două Românii este nesimțirea noastră, a celor care refuzăm să ne implicăm. Ne naștem obosiți, după cum spune vorba, și nu mai găsim resurse să îi i-luminăm pe cei din jur, indiferenți, dornici să ajungem acasă, în cuibușorul nostru, unde nu se mai vede sau aude mizeria. Abandonăm, așa… luptăm noi. Piețele centrale din zeci de orașe ne-au arătat, zilele acestea, că putem fi O SINGURĂ ROMÂNIE. Continue Reading →