Din ce în ce mai multă lume mă întreabă, în ultima vreme, dacă a făcut sau spus cutare lucru bun sau rău la un interviu de angajare. Dacă a spus ce trebuia, dacă nu cumva și-a închis ușa în ”nas” zicând ”chestia aia”. Ca să fie mai simplu, scriu mai jos despre cele 4 reguli de comunicare la un interviu de angajare. Evident, din experiența mea.
Continue Reading →
Colegilor mei din clasa a XII-a B, liceul Andrei Șaguna, promoția 1990
La 30 iunie, ora 22:22 trecute fix, Doug și Bob, doi astronauți americani, își luau zborul de pe Terra pentru patru luni în spațiu, petrecute la bordul ISS. În urma lor, emoții imense, familii cu sufletul la gură, strângeri de mâini, bătăi de inimă, respirații și puls accelerate. Toate, fire și întâmplări ale unei noi povești.
Probabil că, la 22:22 trecute fix, tot la 30 mai, în cu totul și cu totul alt loc, un suflet se desprindea de pe Terra, fără ca cineva din familia lui să știe, începând o altă poveste, într-un alt spațiu. Un bebeluș țipa pentru întâia dată, doi adolescenți se pierdeau în primul sărut, un copil își zdrelea genunchii căzând de pe bicicletă, unui bărbat îi cădea un pahar pe jos, un geamăt de durere ieșea din pieptul unui bolnav, un fluture își închidea muțește aripile și un cauciuc se desumfla lent de la o pană, cu cel mai lung oftat din istorie, neînregistrat în Cartea Recordurilor. Continue Reading →
E și fericirea o boală, care crește în noi toți. Cei cu adevărat fericiți aleg să nu se trateze: se ascund în familii, în cărți de povești, la pieptul celor pe care-i iubesc, în scaunele rotative de la serviciu de care nu o să audă niciun astronom, în autobuze, mașini, pe biciclete, scutere, role, plăci, schiuri, în valurile mării, semiscufundați prin nisip, ascunși prin cine știe ce păduri, orașe, sate sau chiar peșteri.
Pe cei preafericiți îi recunoști de la o poștă: puțini aduși de spate (fericirea este destul de grea, dar niciodată o povară), încercănați, ciufuliți, distrați, cu ochii împăienjeniți și cu inima plesnind în piept. Au mereu așa un aer de parcă ar pluti pe apă, ar face slalom ca un patinator iscusit printr-o pădure de trupuri istovite și leneșe, zâmbind cât mai mult. Dăruind cât mai mult. Preafericții nu sunt pe cale de dispariție, sunt doar mai rapizi și mai subtili, reușind să fie prezenți în mai multe locuri deodată. Nu omniprezenți, că doar nu sunt vreun dumnezeu, ce dracu. Continue Reading →
Intrând ”oficial” în presă în 1992, am prins entuziasmul unei noi generații de jurnaliști, amestecat cu speranță, neștiință, sete de lumină și susținut de o mulțime de gazetari cu experiență din generații mai vechi. Curajul și sentimentul că sunt parte din ceva măreț mă orbeau, robeau și ardeau. Ardeam zile și nopți pe bandă rulantă, învățam și munceam, fără să-mi pese de salariu, avansări, avantaje sociale. Urmăream o glorie necunoscută, ca pe o femeie pe care o săruți în vis, dar dimineața nu mai știi cum arată. Nălucile mele erau ca niște nimfe, niște zeițela care ne închinam, îmi plăcea să cred, cu toții.
Sunt un om norocos. Continue Reading →
E încă întuneric. Alarma telefonului e la al treilea ”snooze”. Cu o mișcare moale, foarte precisă, exersată în sute de dimineți, Elena scoate un braț de sub pilotă, îl întinde spre noptieră și șterge cu arătătorul ecranul telefonului. Alarma se oprește. Se prăbușește înapoi pe spate, parcă mai obosită decât se culcase. Inspiră foarte adânc, gata gata să adoarmă la loc. Îl aude respirând pe logodnicul ei, lungit aproape drept de marginea patului, ca să n-o deranjeze. E tot mai agitată în somn, fără să știe de ce.
Ritualul ridicatului din pat pare din ce în ce mai dificil. O încearcă o lehamite fără să aibă ceva anume în gând. Îi e uneori greață de-a binelea, fără să sufere de ceva. ”Nu, e exclus să fiu însărcinată”, i-a răspuns maică-sii la telefon, când i-a povestit ce i se întâmplă. Ajunsă în baie, s-a așezat pe veceu, a urinat, a tras apa, s-a ridicat spre chiuvetă, dar a evitat să aprindă lumina. S-a spălat pe întuneric pe mâini, apoi a așteptat să vină apa caldă ca să se spele pe dinți și pe față. Cu aceeași răbdare cu care aștepta și tramvaiul 41 în fiecare dimineață devreme, să ajungă mereu la timp la serviciu. Nu pentru ea. Continue Reading →
Recent Comments