Despre frici și alte mărunțișuri, sau cum am înzestrat guvernul cu simțul omorului

Mă pregăteam să devin tată. Mulțumesc! Da, știu, ce frumos, ce “etapă minunată în viață” și alte chestii d-astea. Emoții, pregătiri, cheltuieli, frici, întrebări – la început, mai mult cheltuieli decât întrebări, ca să fiu cinstit. De 8 luni, de când “fusesem informat”, le auzisem pe toate: de la cei care au rămas cu gura căscată de la primul copil = te schimbă, îți renaște dragostea de oameni și umanitate etc., până la cei care spun că vei fi distrus, că viața ta s-a terminat, că s-au dus dracu’ serile de băieți, jocurile online, orele de pauză doar ale tale etc. Adevărul e cam între cele două, dar nu vreau să sperii pe nimeni. Apoi, nu despre asta e vorba aici.

Am urmărit chestiunea vaccinării și a vaccinurilor ca mai toată lumea: ba implicat, ba de pe margine. Ba țipam de indignare, ba mă prefăceam că nu aud. Acum vreo două luni, însă, ne-am dat seama că întrebarea cea mai importantă pentru noi e: “bine, vrem să vaccinăm copilul, dar cu ce?” Continue Reading →

Avem o criză de încredere a cetăţeanului în politicianul pe care l-a ales.

Klaus Iohannis

Frunțile sunt mai puțin încrețite. Semnalele sunt bune, scaunele nu par să mai fie lipite de persoane și invers.

Dar, important e să înțeleagă și tehnocrații ce fel de țară preiau: una profund încărcată emoțional, la capătul răbdării și al rezistenței. Chiar din punct de vedere fizic.

Din 30.000 de școli, doar 2.000 respectă normele de prevenire a incendiilor. Pe lângă copiii morți acum două săptămâni, pot muri și alții. Vine iarna, în sute de școli – dacă există căldură – copiii se încălzesc cu lemne la sobe sau instalații precare.

Șoselele și autostrăzile, mai ales lipsa celor din urmă, pe lângă faptul că sunt izvorul celor mai sîngeroase drame și știri de peste 20 de ani, sunt adevărate acte de sabotaj la adresa economiei naționale, ca să nu mai vorbim de bunul simț. Continue Reading →

Crima, revolta și ardelenii

Cred extrem de puțin, spre deloc, în dorința sinceră a conducerii actuale a partidelor politice din România de a se reforma. Pe de altă parte, cu o “experiență“ remarcabilă de a depăși situații critice = revolte, manifestații de stradă, chiar și gesturi colective extreme, e greu de crezut că formațiuni ca PSD, PNL, UNPR, UDMR, au “cedat presiunii străzii“. Sau au ascultat “glasul mulțimii“.

Nicidecum.

Era suficient să cadă Oprea și Piedone, iar lumea s-ar fi dus în continuare să doneze sânge și bani, să adune cioburile celor 200 de familii zdrobite, să plângă și să ceară o Românie mai bună. În stradă, sau nu.  Continue Reading →