Cred extrem de puțin, spre deloc, în dorința sinceră a conducerii actuale a partidelor politice din România de a se reforma. Pe de altă parte, cu o “experiență“ remarcabilă de a depăși situații critice = revolte, manifestații de stradă, chiar și gesturi colective extreme, e greu de crezut că formațiuni ca PSD, PNL, UNPR, UDMR, au “cedat presiunii străzii“. Sau au ascultat “glasul mulțimii“.
Nicidecum.
Era suficient să cadă Oprea și Piedone, iar lumea s-ar fi dus în continuare să doneze sânge și bani, să adune cioburile celor 200 de familii zdrobite, să plângă și să ceară o Românie mai bună. În stradă, sau nu.
Tragedia de acum o săptămână a venit mănușă “reformatorilor“ din PSD conduși de dl.Dragnea care, în mod cât se poate de natural, doresc să-i treacă pe linie moartă pe cei care le pot contesta, la o adică, deciziile și puterea. Dnii.Ponta și Iliescu sunt doar cei mai vizibili. Parcă văd mâna dlui.Dragnea pe umărul celor indezirabili: dragii mei, mai ușor cu politica, o cere strada.
Momentele `89 și `15 seamănă, din perspectiva a ceea ce s-a întâmplat după punctul culminant, adică după plecarea liderilor. Diferența este că, acum 26 de ani, orice schimbare era bună. Acum, informația nu mai poate fi controlată (nici verificată, de cele mai multe ori), iar liderii dintre cele două “hotare“ – vechi și nou, reformat – trebuie să fie abili, grijulii și inteligenți. Dl.Dragnea a împușcat doi iepuri cu același glonț: s-a debarasat rapid de adversarii cei mai puternici, folosind pretextul reformei cerute de stradă și a scos, măcar pentru moment, PSD-ul de sub tălpile celor revoltați.
În mod bizar, ceea ce acum un an era scuipat pe bulevardul Kiseleff e privit azi cu speranță. În același timp, Oprea este încă în guvern și conduce – chiar în timp ce scriu asta – delegația UNPR la discuțiile de la Cotroceni. Experți în manipulare, înfrățiți și înrudiți la propriu cu patroni de presă, cu șefi de servicii de informații, cadre superioare de poliție, armată, oamenii ăștia nu pot pleca din birouri începând de luni. Ar fi prea simplu.
Și acum, din Ardeal, doamnelor și domnilor, special pentru dumneavoastră, domnul Dâncu!
Reforma e un proces lung și dureros. Nouă ne-a luat un sfert de secol abia s-o începem.
Prin urmare, după șapte zile văd un singur mare câștig: solidaritatea. Confirmarea pe care zeci de mii de oameni și-au dat-o, trecând unul pe lângă celălalt și zâmbindu-și că nu, nu suntem nebuni. Noi suntem ăia normali. Ceea ce este, încă, minunat.
Foto: București, 3 noiembrie 2015. Credit foto: Shutterstock
Recent Comments