E încă întuneric. Alarma telefonului e la al treilea ”snooze”. Cu o mișcare moale, foarte precisă, exersată în sute de dimineți, Elena scoate un braț de sub pilotă, îl întinde spre noptieră și șterge cu arătătorul ecranul telefonului. Alarma se oprește. Se prăbușește înapoi pe spate, parcă mai obosită decât se culcase. Inspiră foarte adânc, gata gata să adoarmă la loc. Îl aude respirând pe logodnicul ei, lungit aproape drept de marginea patului, ca să n-o deranjeze. E tot mai agitată în somn, fără să știe de ce.

Ritualul ridicatului din pat pare din ce în ce mai dificil. O încearcă o lehamite fără să aibă ceva anume în gând. Îi e uneori greață de-a binelea, fără să sufere de ceva. ”Nu, e exclus să fiu însărcinată”, i-a răspuns maică-sii la telefon, când i-a povestit ce i se întâmplă. Ajunsă în baie, s-a așezat pe veceu, a urinat, a tras apa, s-a ridicat spre chiuvetă, dar a evitat să aprindă lumina. S-a spălat pe întuneric pe mâini, apoi a așteptat să vină apa caldă ca să se spele pe dinți și pe față. Cu aceeași răbdare cu care aștepta și tramvaiul 41 în fiecare dimineață devreme, să ajungă mereu la timp la serviciu. Nu pentru ea. Continue Reading →