Întâmplător, chiar ieri revedeam secvențe din filmul “The Network“ (genială Faye Dunaway, btw) în care un post de televiziune transformă în fenomen național o emisiune al cărei moderator, undeva între luciditate și nebunie, “denunță“ realitățile societății, inclusiv ale presei. Lumea, isterizată de experiența eliberatoare, înțelege să o ia razna, să spună ce vrea, să se înscrie pe orbita anarhiei, a haosului și a liberului arbitru.
Din fericire, cu tot spectacolul pe care încearcă să ni-l vândă diverse media, presa are câteva reguli stricte, care îi diferențiază (sau ar trebui să-i diferențieze) pe jurnaliști de ceilalți autori de conținut, online și offline. Instigarea la ură, judecățile de valoare, discriminarea, afirmațiile nefondate, neverificate și fără legătură cu tema/subiectul, cu siguranță NU fac parte din instrumentele tactice ale unui jurnalist sau ale unei echipe de presă. SINGURA specie de jurnalism în care autorul poate exprima păreri personale – dar, și aici, fără a defăima, instiga la fapte antisociale sau anarhie – este editorialul. SINGURUL apel pe care-l poate face un jurnalist este cel la rațiune și la acțiunea bunului simț. “Cetatea“ știe să-și rezolve singură problemele, e un lucru demonstrat de istorie, mai devreme sau mai târziu. SINGURUL demers pe care-l poate face un jurnalist este să informeze, nu să deformeze. Persoane sau destine. Este o mare diferență între “a demasca“ și “a împroșca“. Jurnalistul sesizează, descoperă, îți transmite, te avertizează. Îți pune mintea la contribuție. Te îndeamnă să judeci și să ai o opinie, fără a o influența.
Meseria de jurnalist are reguli simple, clare, precise. Când un medic ratează o procedură și există consecințe pentru pacient, este judecat de colegi pentru malpraxis, fără se judeca “valoarea“ pacientului. La fel, în orice altă meserie – ai greșit, plătești. În jurnalism, ești profesionist de dimineața până seara. Dacă nu-ți convine ceva, mai discuți cu prietenii, te mai revolți într-o debara sau ieși la un #occupy. În rest, datoria ta e să informezi, așa cum soldații trebuie să apere, profesorii să educe, iar infirmierele să îngrijească, fără a contesta în vreun fel singura calitate relevantă a subiectului meseriei lor, cea de om. Jurnalistul află și spune/expune, autoritatea judecă. Nu invers. Dacă există un univers în care dreptatea este a celor cu gura mai mare, nu vă doresc să trăiți în el: veți avea mari surprize.
Există, acum, tot felul de tendințe: de face spectacol, de a nara suplimentar pe marginea subiectului pentru a face povestea mai atrăgătoare, de a crea emoție odată cu informația. Toate pot fi acceptate și acceptabile atâta timp cât nu deformează realitatea. Dincolo de asta, meseria nu mai este jurnalism. Și nici nu mai este meserie. Pentru motivele de mai sus și multe altele, susțin decizia luată azi de Hotnews.
Isterizați de experiența eliberatoare, ne ciomăgim oriunde ni se oferă ocazia, din sălile de spectacol până în tribunale, acoperind integritatea cu vacarmul letal al unui grup de primate, care nu văd mai departe de foame, bătaie, futut și apărat teritoriul.
Recent Comments