Un om norocos

Intrând ”oficial” în presă în 1992, am prins entuziasmul unei noi generații de jurnaliști, amestecat cu speranță, neștiință, sete de lumină și susținut de o mulțime de gazetari cu experiență din generații mai vechi. Curajul și sentimentul că sunt parte din ceva măreț mă orbeau, robeau și ardeau. Ardeam zile și nopți pe bandă rulantă, învățam și munceam, fără să-mi pese de salariu, avansări, avantaje sociale. Urmăream o glorie necunoscută, ca pe o femeie pe care o săruți în vis, dar dimineața nu mai știi cum arată. Nălucile mele erau ca niște nimfe, niște zeițela care ne închinam, îmi plăcea să cred, cu toții.

Sunt un om norocos.

Am prins niște ani incredibil de frumoși, în care ”inamic” îți era propria scriitură. Ani în care am avut timp să mă bucur de ziaristul din mine, să-i sorb pe cei din jur și să dau tot ce aveam mai bun. Pentru mine, au fost cei mai frumoși ani. Lucrând în televiziune, i-am simțit sublimi, sufocant de plini, cu recompense pentru suflet pe care nu aveam să le mai întâlnesc în nicio altă instituție, loc de muncă, sau proiect editorial de o asemenea anvergură.

Televiziunea Română mi-a dăruit cei mai buni mentori. Nicolae Melinescu m-a învățat jurnalism de televiziune. Florin Mitu mi-a dăruit, alături de noi toți, cei de la secția de știri externe, umor și subtilitate. Elena Voinea, o jurnalistă desăvârșită, m-a învățat să fiu discret și dedicat. Mădălina Melinescu, o altă mare doamnă a televiziunii, mi-a fost compas și sprijin mai mereu.

Am fost norocos să lucrez cu ”monștri sacri” ai televiziunii, cei care au clădit generații întregi de gazetari ca mine. Care au sădit umanitate, compasiune și deschidere în mine. Care, fără să știu, m-au pregătit asiduu pentru ceea ce sunt azi. Un om. Un om norocos, pentru că am lucrat cu profesioniști precum Sonia Rusu, Raico Cornea, Dragoș Tăbăran, Lucian Sârb, Isabela Roșca, Adina Fulga, Ioana Dumitrescu, Ștefan Cârjă, Codruța Hedeșiu, Gabriela Neagu Tudor, Călin Mitici, Dana & Mișu Mitici, Angelo Tudor, Cristian Beșleagă, Tavi Basoc, Adrian Fulea, Anca Antonov, Laura Neagu, Doamna Mary, Tudor Barbu, Dan Roșu, Claudiu Lucaci, Dan Grosu, Eduard Militaru, Cristi Toader și muuulți alții. Cu Nea Mete (Stoica Meteleanu, coordonator de emisie). Mă fermecau Andreea Marin și Mircea Radu. Cu colegi din alte departamente (sport, cultură). Ani de magie pe care i-am împărțit deopotrivă cu redactor-șefi și cu șoferi. Am trăit ca un rege și suferit ca un câine în televiziunea aia. Am plâns (când am transmis funeraliile Prințesei Diana, de exemplu) și am râs de milioane de ori. Am scris mii de scenarii în barul televiziunii și am mâncat de sute de ori pe datorie de la Kilometru (cantina TVR). Fumam și beam (oho!) cot la cot cu multe dintre starurile TV de azi (dar mai ales de ieri, sâc!). Am furat meserie de la prezentatori, editori, regizori, operatori, ingineri de sunet, lumină, editori de montaj. Am fost binecuvântat cu prezențe de genul celor ale doamnelor Cristiana Bota și Alexandra Orban, sau a domnului George Țărnea. Am lucrat și cu năpârci, pentru că la stup mulți hoți s-adună. Dar anii aceia, vreo 8 la număr, au fost elixirul care mă îmbăta seară de seară, fără să mai știu de mine, de alții, de anii care trec și de ce avea să-mi vină-n viață.

 

Azi, mă împuținez odată cu dispariția lui Mihai Caranghel, domnul Mac. Domnul Mac a fost cea mai ascuțită minte cu care am lucrat vreodată, un jurnalist pe model ”francez”, cu un simț al realității și o acuitate a știrii extrem de rar întâlnite. Un mare jucător de șah, printre altele. El mi-a temperat stilul flamboaiant și m-a învățat să mă îndoiesc. Să verific. Să nu mă bazez niciodată pe altceva decât pe informații verificate. M-a învățat să râd din poante seci, spuse serios, ușor șuierat, cu intonații de profesor. M-a învățat atât de multe, încât simt nevoia să trag puternic aer în piept, uitându-mă înapoi.

Pe cerul meu cu stele puține, domnul Mac strălucește mai tare ca oricând. Tristețea mă copleșește și mă ocărăște pentru distanțe, drumuri separate și singurătăți. Un alintat și îndrăgit, domnul Mac știe că nu este și nu a fost singur niciodată. Mi-e deja dor de tine, Mac.

 

Bombeeee!

(credit foto: Dragoș Ionuț Ivan, Facebook)

Leave your comment