Ordonanța de cristal

În istorie, fiecare națiune trece prin încercări crunte: sunt examene plătite cu sânge, cu suferință, îngropate apoi în cenușa timpului, dar niciodată uitate. Și nici, uneori, iertate.

Generațiile care vin încearcă să înțeleagă (câte) ceva, să facă punți peste timp, să retrăiască, să învețe să uite, să învețe ceva.

Ce am învățat din ultimele 10 zile? Ce lecții teribile ne-au dat acești sălbatici din Palat și acești frumoși ai străzii?

1. Există o singură Românie.

Oricât s-ar zbârci unul sau altul la televizor, românii simt la fel. Pe cei sărmani cu duhul, nu-i manipulează PSD, ci sărăcia în care îi menține furtul sistemic inventat, perfecționat, menținut și propagat de PSD. Al doilea motiv pentru care simțim că ar fi două Românii este nesimțirea noastră, a celor care refuzăm să ne implicăm. Ne naștem obosiți, după cum spune vorba, și nu mai găsim resurse să îi i-luminăm pe cei din jur, indiferenți, dornici să ajungem acasă, în cuibușorul nostru, unde nu se mai vede sau aude mizeria. Abandonăm, așa… luptăm noi. Piețele centrale din zeci de orașe ne-au arătat, zilele acestea, că putem fi O SINGURĂ ROMÂNIE. Continue Reading →

câteva chestiuni

Romania_AlegeriGeme internetul de suferință după rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, 11 decembrie. Prieteni, rude, cunoștințe, toată lumea se dă de ceasul morții, șocată de victoria PSD, în “contextul” revoltelor anticorupție și antisistem din ultimii ani.

Până una, alta, vă propun să înțelegem câteva chestiuni despre mersul lucrurilor. Acum și în istorie. Continue Reading →

the network

Întâmplător, chiar ieri revedeam secvențe din filmul “The Network“ (genială Faye Dunaway, btw) în care un post de televiziune transformă în fenomen național o emisiune al cărei moderator, undeva între luciditate și nebunie, “denunță“ realitățile societății, inclusiv ale presei. Lumea, isterizată de experiența eliberatoare, înțelege să o ia razna, să spună ce vrea, să se înscrie pe orbita anarhiei, a haosului și a liberului arbitru.

Din fericire, cu tot spectacolul pe care încearcă să ni-l vândă diverse media, presa are câteva reguli stricte, care îi diferențiază (sau ar trebui să-i diferențieze) pe jurnaliști de ceilalți autori de conținut, online și offline. Instigarea la ură, judecățile de valoare, discriminarea, afirmațiile nefondate, neverificate și fără legătură cu tema/subiectul, cu siguranță NU fac parte din instrumentele tactice ale unui jurnalist sau ale unei echipe de presă. SINGURA specie de jurnalism în care autorul poate exprima păreri personale – dar, și aici, fără a defăima, instiga la fapte antisociale sau anarhie – este editorialul. Continue Reading →

salutări de la Aicea

pac!, și ursul cade

/țipete/

 

premierul Cioloș răspunde evaziv la întrebările legate de viitorul său politic, la fel de evaziv

”eu recunosc valoarea acolo unde ea există”, sună grotesc, din trecutul apropiat, vorbele lui Stolojan la adresa lui Iliescu

/flashback adițional, de suport (minte funcționează predictibil): Băsescu plângând, dragă Stolo/

Continue Reading →

Încrederea publică

În jurul noțiunii de încredere se construiesc caractere și națiuni. Încrederea publică este ceea ce ne permite nouă, celor născuți, să credem că societatea are un viitor pentru cei încă nenăscuți.

Încrederea este firul care ne apropie în familie, ne unește și dezleagă vocea publică. Acest sentiment social ne face să ne simțim uneori singuri, într-o națiune în derivă, sau (mai rar) puternici, într-o națiune unită. Pe încredere se construiesc valori, modele funcționale de politici publice și fiscale, sisteme educaționale și de protecție socială. Încrederea presupune, reguli, standarde și obligații.

Acum, uitați-vă puțin în jur.  La felul în care circulăm pe stradă, la instituțiile fundamentale ale statului: din toți și din toate încrederea pare să se scurgă ca apa printre degete. Educația, sănătatea, finanțele, serviciile publice – totul este lovit de neîncredere, pe baza unor precedente cu efecte copleșitoare. Continue Reading →