Falsul profet

Mulţi profeţi falşi se vor ridica şi vor înşela pe mulţi. Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. – Evanghelia după Matei

În 2003-2004, cât am “ocupat” postul de consilier pe relația Guvernului cu presa străină, obișnuiam să mă duc la ședințele executivului, din curiozitate și curtoazie profesională, deși nu eram obligat să o fac. Mă fascinau cartofii fierbinți lansați de premierul Năstase și pasați rapid de la un ministru la altul. La una dintre aceste ședințe, s-a petrecut o întâmplare cu un tâlc special, mai ales pentru cei care au minte și răbdare să înțeleagă. Continue Reading →

Despre frici și alte mărunțișuri, sau cum am înzestrat guvernul cu simțul omorului

Mă pregăteam să devin tată. Mulțumesc! Da, știu, ce frumos, ce “etapă minunată în viață” și alte chestii d-astea. Emoții, pregătiri, cheltuieli, frici, întrebări – la început, mai mult cheltuieli decât întrebări, ca să fiu cinstit. De 8 luni, de când “fusesem informat”, le auzisem pe toate: de la cei care au rămas cu gura căscată de la primul copil = te schimbă, îți renaște dragostea de oameni și umanitate etc., până la cei care spun că vei fi distrus, că viața ta s-a terminat, că s-au dus dracu’ serile de băieți, jocurile online, orele de pauză doar ale tale etc. Adevărul e cam între cele două, dar nu vreau să sperii pe nimeni. Apoi, nu despre asta e vorba aici.

Am urmărit chestiunea vaccinării și a vaccinurilor ca mai toată lumea: ba implicat, ba de pe margine. Ba țipam de indignare, ba mă prefăceam că nu aud. Acum vreo două luni, însă, ne-am dat seama că întrebarea cea mai importantă pentru noi e: “bine, vrem să vaccinăm copilul, dar cu ce?” Continue Reading →

Ordonanța de cristal

În istorie, fiecare națiune trece prin încercări crunte: sunt examene plătite cu sânge, cu suferință, îngropate apoi în cenușa timpului, dar niciodată uitate. Și nici, uneori, iertate.

Generațiile care vin încearcă să înțeleagă (câte) ceva, să facă punți peste timp, să retrăiască, să învețe să uite, să învețe ceva.

Ce am învățat din ultimele 10 zile? Ce lecții teribile ne-au dat acești sălbatici din Palat și acești frumoși ai străzii?

1. Există o singură Românie.

Oricât s-ar zbârci unul sau altul la televizor, românii simt la fel. Pe cei sărmani cu duhul, nu-i manipulează PSD, ci sărăcia în care îi menține furtul sistemic inventat, perfecționat, menținut și propagat de PSD. Al doilea motiv pentru care simțim că ar fi două Românii este nesimțirea noastră, a celor care refuzăm să ne implicăm. Ne naștem obosiți, după cum spune vorba, și nu mai găsim resurse să îi i-luminăm pe cei din jur, indiferenți, dornici să ajungem acasă, în cuibușorul nostru, unde nu se mai vede sau aude mizeria. Abandonăm, așa… luptăm noi. Piețele centrale din zeci de orașe ne-au arătat, zilele acestea, că putem fi O SINGURĂ ROMÂNIE. Continue Reading →

câteva chestiuni

Romania_AlegeriGeme internetul de suferință după rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, 11 decembrie. Prieteni, rude, cunoștințe, toată lumea se dă de ceasul morții, șocată de victoria PSD, în “contextul” revoltelor anticorupție și antisistem din ultimii ani.

Până una, alta, vă propun să înțelegem câteva chestiuni despre mersul lucrurilor. Acum și în istorie. Continue Reading →

the network

Întâmplător, chiar ieri revedeam secvențe din filmul “The Network“ (genială Faye Dunaway, btw) în care un post de televiziune transformă în fenomen național o emisiune al cărei moderator, undeva între luciditate și nebunie, “denunță“ realitățile societății, inclusiv ale presei. Lumea, isterizată de experiența eliberatoare, înțelege să o ia razna, să spună ce vrea, să se înscrie pe orbita anarhiei, a haosului și a liberului arbitru.

Din fericire, cu tot spectacolul pe care încearcă să ni-l vândă diverse media, presa are câteva reguli stricte, care îi diferențiază (sau ar trebui să-i diferențieze) pe jurnaliști de ceilalți autori de conținut, online și offline. Instigarea la ură, judecățile de valoare, discriminarea, afirmațiile nefondate, neverificate și fără legătură cu tema/subiectul, cu siguranță NU fac parte din instrumentele tactice ale unui jurnalist sau ale unei echipe de presă. SINGURA specie de jurnalism în care autorul poate exprima păreri personale – dar, și aici, fără a defăima, instiga la fapte antisociale sau anarhie – este editorialul. Continue Reading →