pac!, și ursul cade
/țipete/
premierul Cioloș răspunde evaziv la întrebările legate de viitorul său politic, la fel de evaziv
”eu recunosc valoarea acolo unde ea există”, sună grotesc, din trecutul apropiat, vorbele lui Stolojan la adresa lui Iliescu
/flashback adițional, de suport (minte funcționează predictibil): Băsescu plângând, dragă Stolo/
În jurul noțiunii de încredere se construiesc caractere și națiuni. Încrederea publică este ceea ce ne permite nouă, celor născuți, să credem că societatea are un viitor pentru cei încă nenăscuți.
Încrederea este firul care ne apropie în familie, ne unește și dezleagă vocea publică. Acest sentiment social ne face să ne simțim uneori singuri, într-o națiune în derivă, sau (mai rar) puternici, într-o națiune unită. Pe încredere se construiesc valori, modele funcționale de politici publice și fiscale, sisteme educaționale și de protecție socială. Încrederea presupune, reguli, standarde și obligații.
Acum, uitați-vă puțin în jur. La felul în care circulăm pe stradă, la instituțiile fundamentale ale statului: din toți și din toate încrederea pare să se scurgă ca apa printre degete. Educația, sănătatea, finanțele, serviciile publice – totul este lovit de neîncredere, pe baza unor precedente cu efecte copleșitoare. Continue Reading →
La 2 martie 1989, Liviu Babeș și-a dat foc coborând pe o pârtie din Poiana Brașov, ținând în mână un carton pe care scria ”Stop Murder! Brasov = Auschwitz”. Două milenii mai devreme, autoimolarea era deopotrivă un ritual religios și un spectacol, nicidecum o formă extremă de exprimare, de protest.
Astăzi, este greu să definești mecanismul care supraveghează și judecă libertatea de exprimare. I-am putea spune ”setul de reguli care păstrează un echilibru între drepturile fundamentale ale omului, libertățile și drepturile legale ale individului, bunul simț, morală și progresul umanității”. Umanitatea a sângerat mult, la propriu, pentru a ajunge la acest echilibru. De aceea, orice iese din aceste reguli se vede de la o poștă, îți sare în ochi și ți-l învinețește – nu mai e ca spânzurătoarea din piața mare de acum două sute de ani, la care alegi să nu te duci pentru că trebuie să strângi rahatul de porc din casă. Continue Reading →
Că vin millennials peste noi. Că ăștia habar n-au de muzică. Sau de ”trăit viața”. Eheee, se aude oftatul trist din colțul select al unor lideri de opinie ce bat spre fifties. Că nu știu să scrie, cu mâna sau din suflet. Ba chiar n-au suflet. Băi, știi ceva? Mi se rupe, zice un antreprenor din zona lohnului, evident sictirit de acest nou ”topic” pe agenda zilei.
Mai frunzărești un Facebook, mai tragi o flegmă literară printr-un comentariu acid, bucuros că, în România cel puțin, a fi politically correct e cea mai mișto glumă a zilei. Mai mergi la un eveniment pe industrie, mai ieși la o bere, a murit Marin Moraru, la 5 s-a mutat un cuplu care se ceartă non stop, Mega domină piața de retail alimentar în București. Continue Reading →
Recent Comments