Gheorghe, un credincios creștin abil în mânuirea armelor, face audiență. Pasiunea și credința îl mână mereu înainte, îi călăuzesc drumul și fac ca Gheorghe să fie mereu omul potrivit la locul potrivit. Așa cum s-a întâmplat și în Silene, o regiune pierdută în îndepărtata Libie de azi, unde dragonul (balaur, în folclorul local) care teroriza așezarea ajunsese cu foamea până la fiica lui Selinus – împăratul local despre care nu știm dacă a existat sau nu, așa cum nu știm dacă a existat ceva sau nu, în afară de legendă. Gheorghe cere o promisiune și promite ceva în schimb: toată lumea se ține de cuvânt și e fericită.
Vitejia și crezul nasc legende aparte. Azi, spiritul georgian e piatra de temelie a Angliei moderne. Winston Churchill și-a botezat avionul cu care zbura în al Doilea Război Mondial Ascalon, după numele paloșului cu care Gheorghe care a retezat capul balaurului. Legenda Sfântului Gheorghe a fost preluată de cruciați, a devenit lecție, model și aspirație. Gheorghe ucigând balaurul binecuvântează în culori sângeroase mii de lăcașuri de cult și păzește, probabil, milioane de pereți de sufragerii, în partea dinspre Răsărit. O carieră de vis.
Cruciaților de rit nou le lipsesc două lucruri fundamentale pentru a mișca masele, a dărui credință și a deveni legende: sabia (sâc!) și crezul.
În codrul întunecat al civilizației, oamenii acestor locuri nu mai cred în basme. Și nu e vina noastră. Eroul de pavilion saxon așezat în fruntea Împărăției flutură un drapel ciufulit la balconul palatului: oștile sunt obosite, lumea e flămândă și înșelată. Mii de cruciați, înarmați cu lumânări și speranță, s-au întors în casele lor, fără să mai aștepte ceva de la cineva.
Normal că un Trudeau te face să privești spre geam cu mâhnire. Evident că eficiența rece a lui Merkel te duce cu gândul la cruciada disciplinei, o utopie despre care se vorbește tot mai des prin codru. Sigur că efectul de ”coolness” al administrației Obama te face să te îngrozești la perspectiva unui Trump, desprins parcă dintr-un film absurd, o nonrealitate care ne bate la ușă.
Mâhnire, pentru că vezi eroii autohtoni cum se trezesc ca urșii din hibernare și ne spun aceleași basme răsuflate, uitând că de la isprava lui Gheorghe a trecut ceva vreme, iar ei nu sunt urși, ci niște biete cârtițe.
Codrul se umple din nou de nicușori, elene, traiani, lucieni, livișori și klauși, semn clar că am intrat în primăvară.
Legendă foto: statuia balaurului ucis de St.George, Londra. Sursa foto: Shutterstock
Recent Comments