Iluzia maturității

Că vin millennials peste noi. Că ăștia habar n-au de muzică. Sau de ”trăit viața”. Eheee, se aude oftatul trist din colțul select al unor lideri de opinie ce bat spre fifties. Că nu știu să scrie, cu mâna sau din suflet. Ba chiar n-au suflet. Băi, știi ceva? Mi se rupe, zice un antreprenor din zona lohnului, evident sictirit de acest nou ”topic” pe agenda zilei.

Mai frunzărești un Facebook, mai tragi o flegmă literară printr-un comentariu acid, bucuros că, în România cel puțin, a fi politically correct e cea mai mișto glumă a zilei. Mai mergi la un eveniment pe industrie, mai ieși la o bere, a murit Marin Moraru, la 5 s-a mutat un cuplu care se ceartă non stop, Mega domină piața de retail alimentar în București. Continue Reading →

da capo

da capo

  • 3 ore pe DN1 între Predeal și Comarnic. Pe A3, oamenii au timp să-și revadă filmul vieții. Unii îl regăsesc pe dumnezeu, alții se mulțumesc cu Arsenie Boca. Majoritatea angajaților își iau 4 zile de medical peste concediul de odihnă, să aibă timp să călătorească măcar 100 de kilometri (dus-întors) până unde și-au luat cazare.
  • Moartea Reginei Ana a împărțit iar România în două: jumătate a plecat la mare, jumătate e cumințenia pământului. Problema fundamentală a neamului este că niciun monarh sau președinte nu rezolvă, dracului, curățenia din spatele blocului unde mai vărs și eu scrumiera (numai când are vecinul de dedesubt boarfe la uscat pe balcon), locurile de parcare, cocalarii care-și tatuează „â” la sfârșitul sau începutul cuvintelor și alte probleme lexicale și gramaticale de ordin universal. Cu furatul e ok, ne-am obișnuit.

Continue Reading →

Ridică-mă la Sky: lecția engleză

În ’95-’96, când am început să merg ca jurnalist al TVR prin ceea ce atunci încă era Iugoslavia, am întâlnit tot felul de colegi de breaslă. Unii își luau inima în dinți și se duceau cât mai aproape de linia frontului, alții preferau să tocmească un cameraman local – sârbosherpa le ziceam eu – care aduceau imagini proaspete de pe front, negociate apoi între reprezentanții marilor agenții și fixeri.

Nu trebuia să fii vreun as al inteligenței ca să te prinzi repede de unele șmecherii. Unii nici nu se mai fereau: stăteau liniștiți, în zgomot de obuze (care ocoleau în mod „magic” hotelul presei din Sarajevo) și-și terminau latte-ul de dimineață, așteptând cameramanii locali să aducă marfă proaspătă. Nu era un obicei, dar nu era nicio raritate. Eram și noi soldați, într-un fel, prinși în rutină, speriați și scârbiți în aceeași măsură, întrebându-ne mereu dacă merită.  Continue Reading →

Noi. Doar noi.

Statistic, o parte din România iese din nou cu speranțele mutilate după aceste alegeri, lăsându-se din nou în brațele viguroase ale deznădejdii, pesimismului și luptei sisifice cu „forțele răului”. Așa cum cealaltă parte se încăpățânează – refuz să cred că rațional; e mai degrabă un reflex aproape vegetativ de a refuza schimbarea, de a alege stimuli cunoscuți, lipsiți de provocări – să vadă, să admită și să lupte cu niște lucruri total nefirești, așa și partea „sănătoasă” a societății pare să ducă lupta greșită.

Noi, românii avem o problemă: trecem pe lângă provocările mici ca să luăm de coarne, neputincioși ca un liliputan în fața unui munte, cei mai furioși tauri ai modernității. Omorâm sau nu biserica, expulzăm sau nu homosexualii, stârpim sau nu corupția, ne rupem sau nu de trecut, rămânem sau nu misogini, e bine sau nu cu silicoane, facem sau nu avorturi, Continue Reading →

Cruciații de rit nou

Gheorghe, un credincios creștin abil în mânuirea armelor, face audiență. Pasiunea și credința îl mână mereu înainte, îi călăuzesc drumul și fac ca Gheorghe să fie mereu omul potrivit la locul potrivit. Așa cum s-a întâmplat și în Silene, o regiune pierdută în îndepărtata Libie de azi, unde dragonul (balaur, în folclorul local) care teroriza așezarea ajunsese cu foamea până la fiica lui Selinus – împăratul local despre care nu știm dacă a existat sau nu, așa cum nu știm dacă a existat ceva sau nu, în afară de legendă. Gheorghe cere o promisiune și promite ceva în schimb: toată lumea se ține de cuvânt și e fericită.

Vitejia și crezul nasc legende aparte. Azi, spiritul georgian e piatra de temelie a Angliei moderne. Winston Churchill și-a botezat avionul cu care zbura în al Doilea Război Mondial Ascalon, după numele paloșului cu care Gheorghe care a retezat capul balaurului. Continue Reading →