Să învățăm să guvernăm

Am avut șansa să lucrez aproape patru ani pentru administrația guvernamentală. Doi ani în diplomație, doi ani în guvern. Actul guvernării este cea mai complicată afacere din lume. Presupune să conduci ca un șef, asumându-ți și înțelegând zilnic faptul că tu ești angajatul. În plus, ți se cer trei lucruri fundamentale din secunda 0: experiență, onoare și competență profesională. Niciodată guvernul României nu le-a avut pe toate trei odată. Ba competenți fără onoare, ba niște neputincioși onorabili.

Azi – mai ales AZI, este suficient să zgârii un pic poleiala ieftină a liderilor de partid ca să găsești “sub“ ei oameni buni, cu școală multă și educație solidă construită cu bun simț, oameni care înțeleg valoarea de management și istorică a actului guvernării, oameni care au resurse, dorință și voință pe care ar fi fericiți să le pună în slujba României și a românilor, mai presus de orice inters personal. Oameni care pot gândi pe termen lung, nu doar pân`la Golden Blitz.  Continue Reading →

Nimeni?

Chiar nu e nimeni care să-și asume în mod onest reforma radicală, profundă, a societății românești?

Chiar nu e nimeni care să ia în palme puritatea, creativitatea, speranța, frumusețea acestor tineri pentru care merită să-ți dai viața și pentru care merită să sacrifici orice, doar ca să le construiești o țară?

Chiar nu e nimeni care să înțeleagă că din cenușă se nasc păsări?

Chiar nu e nimeni în stare să conducă fără aroganță, dar cu asprime și minte limpede, o mână de instituții?

Chiar nu e nimeni care să aibă această ambiție teribilă, cumplită, groaznică, de a da lumii o Românie frumoasă? Continue Reading →

Cerul de mușama

Trăim vremuri de o fragilitate cel puțin alarmantă.

Europa, sub forța unor evenimente care îi zgâlțîie somnul și trezește monștri mai vechi, emite mesaje schizoide, greu lizibile și acceptabile nu doar de sub bărbia statuilor patronilor fondatori, dar mai ales de sub umbrela umanității. La marginea din est, cineva coase din amintiri, sânge și frustrări, o nouă graniță închipuit-imperialistă, o marotă care nu vrea să piară, o poveste îmburuienită în noi care ne face să râdem la o bere, dar care în realitate încă aruncă zeci de oameni prin temnițe. Continue Reading →

Nu știi nimic

mare

Pe mare în furtună, fiecare își caută insula lui.

La fiecare colț de stradă e cineva care știe mai bine decât tine cum să mănânci, să trăiești, să faci sex, să te tonifiezi, detoxifici. Cum să faci mai mulți bani. Cum să ”construiești” relații noi (bleah!). Să crești și să crești copii. Să vorbești și să te porți.

Nu mai poți să tragi un pârț, literar vorbind, fără să sară pe tine partizanii cine-știe-cărei mișcări. Trebuie să fii atent să nu jignești sentimentele cuiva, chiar dacă vorbești numai despre tine. Chiar dacă te automutilezi, tot literar vorbind, procesul trebuie să fie atent controlat de o echipă de specialiști în drepturi universale. Continue Reading →

dincolo de șpagă sunt oameni

O șpagă de 90 de milioane de euro (de la un singur “furnizor”) e un cutremur în sine. Secvențele de un grotesc brutal pe care ni le imaginăm – niște primate propulsate în administrația publică de un sistem putred, clientelar și cu trăsături cât se poate de mafiote, înțelegându-se asupra comisioanelor – desenează doar vârful aisbergului.

Unii fac calcule de tipul “câte școli s-ar fi reparat” sau “câte sate am fi canalizat și electrificat”. Dar eu mă gândesc la un cu totul alt seism: scena în care Marian “bate palma” e, de fapt, unul dintre gesturile care retează ca o secure artera cu sânge proaspăt al acestei nații.

Și, dacă tot veni vorba, am făcut eu câteva calcule: Continue Reading →