Geme internetul de suferință după rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, 11 decembrie. Prieteni, rude, cunoștințe, toată lumea se dă de ceasul morții, șocată de victoria PSD, în “contextul” revoltelor anticorupție și antisistem din ultimii ani.
Până una, alta, vă propun să înțelegem câteva chestiuni despre mersul lucrurilor. Acum și în istorie. Continue Reading →
Statistic, o parte din România iese din nou cu speranțele mutilate după aceste alegeri, lăsându-se din nou în brațele viguroase ale deznădejdii, pesimismului și luptei sisifice cu „forțele răului”. Așa cum cealaltă parte se încăpățânează – refuz să cred că rațional; e mai degrabă un reflex aproape vegetativ de a refuza schimbarea, de a alege stimuli cunoscuți, lipsiți de provocări – să vadă, să admită și să lupte cu niște lucruri total nefirești, așa și partea „sănătoasă” a societății pare să ducă lupta greșită.
Noi, românii avem o problemă: trecem pe lângă provocările mici ca să luăm de coarne, neputincioși ca un liliputan în fața unui munte, cei mai furioși tauri ai modernității. Omorâm sau nu biserica, expulzăm sau nu homosexualii, stârpim sau nu corupția, ne rupem sau nu de trecut, rămânem sau nu misogini, e bine sau nu cu silicoane, facem sau nu avorturi, Continue Reading →
Gheorghe, un credincios creștin abil în mânuirea armelor, face audiență. Pasiunea și credința îl mână mereu înainte, îi călăuzesc drumul și fac ca Gheorghe să fie mereu omul potrivit la locul potrivit. Așa cum s-a întâmplat și în Silene, o regiune pierdută în îndepărtata Libie de azi, unde dragonul (balaur, în folclorul local) care teroriza așezarea ajunsese cu foamea până la fiica lui Selinus – împăratul local despre care nu știm dacă a existat sau nu, așa cum nu știm dacă a existat ceva sau nu, în afară de legendă. Gheorghe cere o promisiune și promite ceva în schimb: toată lumea se ține de cuvânt și e fericită.
Vitejia și crezul nasc legende aparte. Azi, spiritul georgian e piatra de temelie a Angliei moderne. Winston Churchill și-a botezat avionul cu care zbura în al Doilea Război Mondial Ascalon, după numele paloșului cu care Gheorghe care a retezat capul balaurului. Continue Reading →
În liniște totală, s-a instalat haosul.
De pildă, uite cum România doarme ca o ursoaică, în timp ce puii ei obraznici zburdă la marginea pădurii. Arsă pe labe de incendiul din noiembrie, s-a așezat în fundul peșterii, sforăind, mormăind ceva neinteligibil la urechea guvernului, doar cât să-l sperie un pic și să fugă de lângă stupi. A tresărit, ca și cum i s-ar fi rupt un os pe care nu și-l știa, când a simțit murindu-i iar dintre copii (mai mici și mai mari). A mormăit amenințător, dar și cu o oarecare tandrețe când i-a trecut duhului lui Eco (Umberto, desigur) pe la nări, a tras un pârț când s-a micșorat TVA-ul.
Cu mirosuri chemătoare venind din sat, câțiva dintre pui se zvârcolesc la marginea pădurii. Le e foame, dar alte miasme, cel al lucrărilor de doctorat și al subsuorilor cu aspect de siloz nord-coreean, le înmoaie genunchii și îi țin departe de șunca de pe porcii care zburdă veseli dincolo de garduri. Unul dintre puișori, priceput și la fotbal, și la oi – culmea! – fonfăie ca și cum i-ar fi ciudă, dar de fapt are un muc în nas. Continue Reading →
Chiar nu e nimeni care să-și asume în mod onest reforma radicală, profundă, a societății românești?
Chiar nu e nimeni care să ia în palme puritatea, creativitatea, speranța, frumusețea acestor tineri pentru care merită să-ți dai viața și pentru care merită să sacrifici orice, doar ca să le construiești o țară?
Chiar nu e nimeni care să înțeleagă că din cenușă se nasc păsări?
Chiar nu e nimeni în stare să conducă fără aroganță, dar cu asprime și minte limpede, o mână de instituții?
Chiar nu e nimeni care să aibă această ambiție teribilă, cumplită, groaznică, de a da lumii o Românie frumoasă? Continue Reading →
Recent Comments