Vina noastră

La 2 martie 1989, Liviu Babeș și-a dat foc coborând pe o pârtie din Poiana Brașov, ținând în mână un carton pe care scria ”Stop Murder! Brasov = Auschwitz”. Două milenii mai devreme, autoimolarea era deopotrivă un ritual religios și un spectacol, nicidecum o formă extremă de exprimare, de protest.

Astăzi, este greu să definești mecanismul care supraveghează și judecă libertatea de exprimare. I-am putea spune ”setul de reguli care păstrează un echilibru între drepturile fundamentale ale omului, libertățile și drepturile legale ale individului, bunul simț, morală și progresul umanității”. Umanitatea a sângerat mult, la propriu, pentru a ajunge la acest echilibru. De aceea, orice iese din aceste reguli se vede de la o poștă, îți sare în ochi și ți-l învinețește – nu mai e ca spânzurătoarea din piața mare de acum două sute de ani, la care alegi să nu te duci pentru că trebuie să strângi rahatul de porc din casă.  Continue Reading →

Dictatura mediocrității

Pentru că Übermensch

Există o parte a elitei care mănâncă speranță pe pâine: că oamenii, în mod natural, tind către o viață mai bună, mai liniștită, mai frumoasă. Că își doresc mai binele, că devin mai înțelepți. Că transformările genetice ne apropie de Übermensch. Că acolo e paradisul unde sunt tatăl, fiul și sfântul duh.

Nici pomeneală. Naivitatea, încăpățânarea cu care tratăm orice început, miez sau sfârșit de problemă încep să semene cu extremismul. Un doctorand în psihologie de la University of Virginia din Charlottesville, SUA, chiar a demonstrat că extremiștii au probleme în a deosebi fizic nuanțe de gri. De a alege soluții de compromis. De a alege rațiunea în fața soluțiilor radicale, care amputează deopotrivă trupuri și suflete.

Extremismul se traduce, printre altele, ca o formă de intoleranță – sau adeziunea necondiționată la ea – la fenomene sociale, economice și politice care par să se cronicizeze. Nazismul. Rasismul. Intoleranța față de imigranți. Continue Reading →