Starea de lucruri

  • Ne mor bebelușii în brațe; totul este un mister, ca și cum ar fi fost răpiți de extratereștri și readuși pe Pământ în stare gravă.
  • Mergând pe fir, cu toate gemantanele de legislație și cu sutele de ani de democrație (ai colegilor din Uniune, în special), în continuare nu știm ce mâncăm, ce cumpărăm din magazine, dacă putem sau nu avea încredere în etichete și dacă există o ”justiție a sănătății” care să-i biciuiască pe cei care ne îndoapă – fără ca noi să știm – cu substanțe dăunătoare, poate chiar letale.
  • În România, totul începe, dar nimic nu se termină. De la Procesul Comunismului, la mai recentele mari anchete, așa că să nu așteptăm surprize. Uneori, mi-e groază să mă gândesc la ororile care se întâmplă prin țara asta de care nu știe nimeni dacă nu apar la televizor – bătaia din Straja e un (șocant) exemplu. Gândiți-vă la neputința oamenilor care se luptă – la propriu, iată – cu birocrația, cu nesimțirea și hoția, cu tentaculele nepotismului și corupției. Oameni pe care nu-i vede nimeni și pe care ”răul” la inimă îi bagă în spital sau chiar în mormânt. Continue Reading →

Oamenii vor să creadă

Zilele noastre nasc dispute tot mai acerbe între credincioși și atei, între extremiști și toleranți, apostoli și scpetici. Sămânța încrederii, una dintre iluziile necesare ale vieții, rodește diferit în fiecare. Dacă lipsa de încredere (nu de credință) poate căpăta aspecte patologice, grave, excesul de încredere poate genera distrugeri în masă.

Sub mantia de supererou a încrederii zac diverși demoni: naivitatea, prostia, fragilitatea, traume vechi care au nevoie de vindecare sub orice formă, diversele forme de vid din noi care ne lasă impresia că nu suntem întregi, că trebuie să ne umplem cu ceva, cu orice preț.

Dietele și evitarea vaccinării sunt o nouă formă de genocid. Cu toate acestea, autorii lui – tot felul de ”ambasadori”, acești profeți de rit nou care adună prozeliți cu o viteză uluitoare – nu sunt în niciun fel pedepsiți. Specula sentimentală nu este pedepsită prin lege. Îți asumi doar efectele pe care le dorești și, dacă nu le obții, nu poate fi decât vina ta, în niciun caz a propovăduitorului.  Continue Reading →

Un homme et une femme

Revedeam secvențe din filmul lui Lelouch: emoție pură, rar deranjată de cuvinte, o muzică sufletească discretă, transformată într-o simfonie explozivă de câteva întâmplări comune nouă, tuturor, într-un concert intens, concentrat pe gesturi, priviri, surâsuri atât de subtile, încât până și lentila lui Lelouch pare să le piardă.

Într-un exercițiu donquijotesc, sufletul tresaltă după o gură de oxigen, închipuirea unei prospețimi pe care nu o mai poate captura din cei din jur, nu o mai simte și, într-un final dureros, nu o mai dorește. Iluziile cioplesc cu lama lor tăioasă din trunchiul a tot ceea ce se naște uman în noi, lăsând în urmă niște de brute din lemn, sterpe, volatile.  Continue Reading →

Am greșit-o cu Crăciunul…

Când am ajuns în Sao Paolo, acum vreo 10 ani, cineva îmi spunea că găștile din favelas se împușcă până la patru, la patru lasă armele în pragul bisericii, intră, se roagă, și după slujbă o iau de la capăt.

Exagerat, probabil. Citeam recent că vizitatul și locuitul în favelas a devenit noua experiență cool culturalo-turistică din zonă, un alt experiment social ce pare să renunțe la o istorie sângeroasă, periculoasă, alimentată de sărăcie, în favoarea unei logici economice pozitive, mai sigure măcar pe termen scurt.

Extrapolând, facem la fel în zilele de Crăciun. E plină lumea, la propriu, de mesaje cu ”blândețea de Crăciun”, cu transformarea ”bestiilor” care suntem în oameni generoși, calzi, inimoși, plini de speranță. OK, și restul anului? Continue Reading →