Nu

Nu vă mai repeziți să vă schimbați fotografiile de profil pe Facebook, statusurile și crezurile. Luați-vă copiii în brațe, mai bine, sunați-vă prietenii, reînvățați să-i iubiți pe cei de aproape și pe cei îndepărtați, deopotrivă.

Nu mai răspândiți uri, revolte și răzbunări deșarte. Priviți în trecut și întrebați-vă câte răni a închis, vreodată, chirurgul morții.

Nu mai arătați cu degetul dumnezei și profeți. Citiți mai multă poezie și veți învăța că scriptura o scriem noi, umanitatea.

Nu mai vorbiți fără să înțelegeți. Tăceți, înțelepciunea va veni.

Nu vă mai grăbiți. Am ajuns până aici, nu ne poate opri nimeni. Pentru că cei care ne vor moartea sunt, fără să știe, morți.

Foto: Masivul Mont Blanc, 2010 ©Rareș Petrișor

Leave your comment