#houseofcards

Imaginea de ansamblu

În economiile în tranziție, cu democrații fragile, prost înțelese și neasumate, aparatul politic nu este o instituție vie, e un hoit. Din el se hrănește un uriaș aparat bugetar (+ familiile), o “elită” de lideri conjuncturali și partenerii economici externi dornici de instabilitate, volatilitate și înapoiere (consumatori neinformați).

Economiile libere sunt caracterizate, printre altele, de oportunism: idei mai mult sau mai puțin geniale, achiziții avantajoase, speculații, distribuție (import/export) de produse extrem de solicitate, fie că sunt în trend, fie că acoperă o nevoie de consum proaspăt descoperită sau întărâtată. Oportunismul este ceva pozitiv, în esență: întărește caracterul, testează ideea, abilitățile și rezistența în timp, separă lupul de oi. Una este eficiența în business, alta este etica.

După idee, îți trebuie piață. Când competiția înghite segmente de piață fără să le mestece, îngrășându-se peste noapte, soluția nu mai este creșterea organică, ci parteneriatul, alianțele conjuncturale. În cazul nostru, fraternizarea cu manipulatorii sistemului.

Organizațiile secrete

În dictaturi, administrația politică este și managementul întregii afaceri: statul în sine. În pseudodemocrații, sistemul creează iluzia competiției oneste: teoretic, cu o idee bună și puțină voință, ajungi departe. Astăzi, nimic nu mai este secret: agențiile de spionaj cheltuiesc mai mult pentru baricadarea informației decât pentru culegerea ei. Informația e volatilă, prețioasă, capitală. Este singurul avantaj pe care îl poți avea. Lupta pentru informație scuză încălcarea oricărei etici, oricărui standard. A spune despre sistem că e o organizație secretă e ca și cum i-ai da o medalie unui dezertor: aura à la Tom Clancy pe care o dăm întregii încrengături e doar un abur ieftin.

Nici măcar nu e o organizație. Și nu vorbesc de turnătoriile de cartier debitate în ultima vreme pe la DNA. E fiecare pentru el. Ei au lăsat în urmă orice urmă solidaritate, fraternitate, onestitate, umanitate.

Sistemul defensiv

În orice moment se găsește un individ cu bani – nu discutăm aici modul onest sau dubios în care i-a produs – care-și dorește putere. Un Bentley nu mai înseamnă nimic azi. Nu te scoate în față. Adică te scoate în fața mulțimii, dar nu te propulsează în stratosfera celor puțini. În stratosferă, în orice moment se găsește un individ cu putere – nu discutăm aici modul onest (oare?) sau dubios în care a obținut-o – care-și dorește bani. Când acești doi indivizi se întâlnesc, totul în jurul lor dispare: sentimentul de responsabilitate, datoria, apartenența, crezul, până și familia. În cel mai rău caz, dacă nu obțin ceea ce vor, unul obține și mai multă putere, celălalt, și mai mulți bani. Fiind o situație win-win, ea trebuie apărată cu orice preț.

Masele sunt fie manipulate prin abundența conținutului grotesc – din șoc în șoc, oamenii nu mai au vreme să își plaseze în context propria dramă sau nemulțumire, fie prin cosmetizări politice spectaculoase, dar lipsite de orice fel de conținut. Prin urmare, niciun pericol din partea maselor.

Pretendenții la intrarea în sistem sunt de două feluri: cu potențial de lideri sau fără. Cei cu potențial au o singură opțiune: obediența până la momentul oportun (de cele mai multe ori creat de sistem). Ceilalți, sunt ținuți în afara sistemului, indiferent de valoarea lor individuală.

Boala

Corupția este ceva mult mai grav decât o șpagă pentru un contract. Este un mod de viață, un model de business, o strategie pe generații. În familii de corupți se discută deschis despre modus operandi. Secretele devin secrete pe viață. Oamenii de încredere devin parte din familie, pe viață. Rudele, prietenii, cunoscuții, apropiații se împart între: potențial de a-i folosi pentru un serviciu și fără potențial.

Oamenii ăștia nu au leac pentru boala lor. Corupția creează dependență pentru că e alimentată de putere și bani, ambele surse cu potențial adictiv ridicat. Nu există instituție potrivită de corecție, pentru că este prea târziu pentru ei. Așa se explică sinuciderile bizare: pentru ei, nu există viață după corupție.

foto © Rareș Petrișor