La 2 martie 1989, Liviu Babeș și-a dat foc coborând pe o pârtie din Poiana Brașov, ținând în mână un carton pe care scria ”Stop Murder! Brasov = Auschwitz”. Două milenii mai devreme, autoimolarea era deopotrivă un ritual religios și un spectacol, nicidecum o formă extremă de exprimare, de protest.
Astăzi, este greu să definești mecanismul care supraveghează și judecă libertatea de exprimare. I-am putea spune ”setul de reguli care păstrează un echilibru între drepturile fundamentale ale omului, libertățile și drepturile legale ale individului, bunul simț, morală și progresul umanității”. Umanitatea a sângerat mult, la propriu, pentru a ajunge la acest echilibru. De aceea, orice iese din aceste reguli se vede de la o poștă, îți sare în ochi și ți-l învinețește – nu mai e ca spânzurătoarea din piața mare de acum două sute de ani, la care alegi să nu te duci pentru că trebuie să strângi rahatul de porc din casă.
Motivele pentru care există derapaje de la ”regulile” libertății sunt multiple: unii sunt nebuni, alții vor să iasă în față, alții sunt proști, mulți trec printr-o depresie sau ating acel prag limită peste care reacțiile devin incontrolabile. Umanitatea, mânată de o curiozitate morbidă – știm cu toții cum se va termina – lasă excepțiile să se manifeste: o formă de entertainment, un subiect de discuție, toți fiind la adăpostul infailibil al propriei inteligențe, al compasului moral care ne arată drumul exersat deja de zeci de generații din urma noastră și de siguranța că oricâtă prostie și ură am traversa, vom ajunge mereu pe tărâmul binelui. Cel puțin doi dintre noi, care vor duce specia mai departe.
Problema e că lucrurile se schimbă. Sinuciderile pot ușor deveni un trend, prostia ocupă imediat mințile goale și fără direcție, inconștiența distruge mai ușor decât ciuma, iar extremismul social – manifestat prin aceste atentate la adresa inteligenței unei națiuni și a științei unei civilizații întregi cum a fost cel de aseară – ucide cu zâmbetul pe buze.
Nu mai poți lăsa societatea să se echilibreze singură, pentru că e deja foarte dezechilibrată – dacă utilizatorii de Facebook ar putea vota sau juriza (sub o formă sau alta), e ușor de intuit unde am ajunge. Dna.Steer e doar un ciot din aisberg: pe insula de gheață s-au îngrămădit, lângă noi, baroni, corupți, Oprei și Hrebenciuci, tot felul de asemenea larve care ucid la propriu pentru propria perpetuare. Țărmul e departe, iar deriva noastră totală.
De când există dreptate, vina nu a fost niciodată a nătângului. Motiv pentru care trebuie să umblăm la reguli și să vedem ce facem cu cei care sapă cu bună știință la progresul umanității și iau cu ei, pe drum, vieți nevinovate.
Foto: ©Rareș Petrișor
Recent Comments