În ’95-’96, când am început să merg ca jurnalist al TVR prin ceea ce atunci încă era Iugoslavia, am întâlnit tot felul de colegi de breaslă. Unii își luau inima în dinți și se duceau cât mai aproape de linia frontului, alții preferau să tocmească un cameraman local – sârbosherpa le ziceam eu – care aduceau imagini proaspete de pe front, negociate apoi între reprezentanții marilor agenții și fixeri.

Nu trebuia să fii vreun as al inteligenței ca să te prinzi repede de unele șmecherii. Unii nici nu se mai fereau: stăteau liniștiți, în zgomot de obuze (care ocoleau în mod „magic” hotelul presei din Sarajevo) și-și terminau latte-ul de dimineață, așteptând cameramanii locali să aducă marfă proaspătă. Nu era un obicei, dar nu era nicio raritate. Eram și noi soldați, într-un fel, prinși în rutină, speriați și scârbiți în aceeași măsură, întrebându-ne mereu dacă merită.  Continue Reading →