pac!, și ursul cade
/țipete/
premierul Cioloș răspunde evaziv la întrebările legate de viitorul său politic, la fel de evaziv
”eu recunosc valoarea acolo unde ea există”, sună grotesc, din trecutul apropiat, vorbele lui Stolojan la adresa lui Iliescu
/flashback adițional, de suport (minte funcționează predictibil): Băsescu plângând, dragă Stolo/
la radio, un cover românesc după Power of Love, Jennifer Rush, apoi știrea cu Ponta care își apără plagiatul
cardul de sănătate nefuncțional; totuși, bucata de autostradă inaugurată acum ceva timp e reinaugurată
cod roșu de inundații
agentul termic e de negăsit
/oftat/
unul se dă jos din mașină și lovește o femeie. se dovedește că individul e parlamentar
PSD dă cazier gratuit*. dacă tot e plin partidul plin de oameni cu cazier, măcar să nu plătească taxă la eliberarea hârtiei
*mi se șoptește în cască: era gratuit și înainte, e țeapă tip PSD. împreună cu un coleg imaginar invetez un cuvânt ”țeaPSD”
Dragă Stolo,
hai scitir, nu mai lua în derâdere numele domnului
domnul Președinte
/liniște/
mă bântuie reclama cu salamul înfipt în mijlocul Pieței Universității
păi de asta am murit noi la Revoluție? chiar acolo, în mijlocul salamului? măcar dacă era de Sibiu
Dylan ia Nobelul și universul habar n-are că românii au inventat hârtia înaintea hârtiei
pământul ne privește cuminte, dintr-o casă de licitații
un student beat se răstește la un bătrân pe stradă: cu cine ai votat, băi, necrologule, cu Clotilde sau cu Armand?
/râsete/
în rest, vântul va sufla moderat, cu intensificări, pe alocuri, în toată țara
/liniște/
Foto: ©Rareș Petrișor
Recent Comments