În liniște totală, s-a instalat haosul.
De pildă, uite cum România doarme ca o ursoaică, în timp ce puii ei obraznici zburdă la marginea pădurii. Arsă pe labe de incendiul din noiembrie, s-a așezat în fundul peșterii, sforăind, mormăind ceva neinteligibil la urechea guvernului, doar cât să-l sperie un pic și să fugă de lângă stupi. A tresărit, ca și cum i s-ar fi rupt un os pe care nu și-l știa, când a simțit murindu-i iar dintre copii (mai mici și mai mari). A mormăit amenințător, dar și cu o oarecare tandrețe când i-a trecut duhului lui Eco (Umberto, desigur) pe la nări, a tras un pârț când s-a micșorat TVA-ul.
Cu mirosuri chemătoare venind din sat, câțiva dintre pui se zvârcolesc la marginea pădurii. Le e foame, dar alte miasme, cel al lucrărilor de doctorat și al subsuorilor cu aspect de siloz nord-coreean, le înmoaie genunchii și îi țin departe de șunca de pe porcii care zburdă veseli dincolo de garduri. Unul dintre puișori, priceput și la fotbal, și la oi – culmea! – fonfăie ca și cum i-ar fi ciudă, dar de fapt are un muc în nas.
La marginea drumului care duce în sat, câțiva muncitori se chinuie să instaleze un poster ce o înfățișează pe Doamna Procuror, puțin fotoșopată, uitându-se urât spre pădure, ca și cum de-acolo vine tot răul. Sub chipul aproape uman, cu litere de-o șchioapă: ”Zmeura poate UCIDE!”.
”În fine”, își zice în barba sură un alt ursuleț – cunoscut în sat pentru pasiunea cu care filma evenimentele de la Marea Răscoală (nu s-a întâmplat mare lucru atunci, doar că au trecut oile de la un cioban la altul) – și se întoarce zeflemitor cu curul către sat, visând cu ochii deschiși ziua în care va fi urcată pe poster figura lui ”cel puțin charismatică”.
Niște oi sălbatice, desprinse, parcă, din ferma lui Orwell, țin un seminar menit să ”rupă definitiv cu trecutul”.
– Să fie cât se poate de clar, nu avem nimic de a face cu Wells, cu dadaismul, sau cu nouvelle vague!, urlă ca mușcată de lup o oaie mai aprigă.
– Hear, hear!, mormăie restul turmei.
– Muiee!, se agită un berbecuț. Un collie îl culcă la pământ.
Începe să plouă. Posterul cu doamna procuror începe să se descompună; pe jos se face o baltă multicoloră. Atrași de inedit, câțiva ulii interlopi își înmoaie ciocul în zeama hipnotică. Își dau curând seama că e o țeapă și-și iau zborul scrâșnind ”futu-vă-n gură de salvamontiste!”.
Poștașul aduce o nouă telegramă din Argeș. ”Ajutor!.Stop.Murim!Stop.” Cablul e stricat de luni bune, așa că nimeni nu știe exact cum a ajuns telegrama. Un alt ursuleț, căruia îi atârnă la gât un lănțișor cu girofar, își amintește cu o plăcere aproape erotică de vremurile când i se subordona Servicul Mormăitor de Intervenție la Zmeură. Atunci, împreună cu prietenul lui, Calafat, puteau ronțăi lejer câteva sute de oi pe lună, la umbra celor bolnave, internate, numai bune de făcut un morman pe care să urce la poster.
Ciobanii își văd de treabă. Le mai bagă câte o smetie muierilor că e ciorba rece, sau pur și simplu pentru că așa au chef, își iau binoclurile să vadă cum cad bombele în Siria, discută aprins pe marginea enzimelor din berea la pet – dar și din cea la sticlă, atenție!! – și adorm liniștiți, când noaptea încă tânără, sub tavanele scunde pe care tronează fie Kim Kardashian stropită de șampanie, fie fotografii cu bătrâni necunoscuți – familiile unde spală lenjerie copiii lor, peste graniță.
Din pădure, un răget înfiorător străbate văzduhul – nimic nu mai respiră.
– Nu e live, e înregistrat. E din sezonul trecut, îi liniștește pe toți directorul televiziunii locale, acuzat adesea de poluție.
Foto: ©Rareș Petrișor
Recent Comments