Cum vorbesc la un interviu de angajare? 4 reguli

Din ce în ce mai multă lume mă întreabă, în ultima vreme, dacă a făcut sau spus cutare lucru bun sau rău la un interviu de angajare. Dacă a spus ce trebuia, dacă nu cumva și-a închis ușa în ”nas” zicând ”chestia aia”. Ca să fie mai simplu, scriu mai jos despre cele 4 reguli de comunicare la un interviu de angajare. Evident, din experiența mea.

  1. Ton, dicție, fluență

Aceste 3 lucruri sunt, practic, ”ambalajul” tău. Tonul trădează (sau nu) o anumită stare de spirit, poate nervozitate, emoții ne/justificate etc. E bine să afișezi un ton calm, care denotă stăpânire de sine în situații critice. (un interviu este o situație critică) Dicția ”vobește” despre modul în care știi să exprimi ceea ce vrei și felul în care folosești limba – principalul instrument al comunicării. Fluența demonstrează că ai un început și un sfârșit. Apropo, e bine să ai un sfârșit: răbdarea și atenția angajatorilor sunt limitate.

2. Răspunde mereu la subiect

Ai auzit, bănuiesc, de concepte de gen ”elevator pitch”, ”60 second story” și așa mai departe. Ele nu fac altceva decât să sublinieze nevoia teribilă de concizie în exprimare. Orice poveste poate fi spusă în 60 de secunde, așa că n-o lungi!

3. Vorbește întrebat

Sau ”urmărește dialogul”. Toate întrebările care ți se pun au un singur rost: să permită angajatorului să te descopere cât mai bine în cele 30 de minute sau o oră ale interviului. Glumele aruncate din senin, vorbitul ”peste” interlocutor, răspunsul grăbit – înainte de a se termina întrebarea: sunt și semne de nerăbdare (nu te ajută în proces), și semne de ”proastă” educație în arta dialogului.

4. Toate experiențele sunt bune

Unul dintre cele mai urâte lucruri pe care le poți face în fața unui nou angajator este să te plângi de actualul serviciu, sau de unul din trecut. Responsabilitatea de participare la un efect negativ asupra vieții tale (fie și profesionale) se împarte în mod egal cu tine însăți/uți, ca să nu spun că îți revine în totalitate. Vorbește frumos despre experențele tale profesionale și oamenii cu care ai lucrat sau lucrezi: vei lăsa impresia că știi să te bucuri de ce îți oferă un mediu de lucru și că poți învăța din tot ceea ce ți se întâmplă.

Voi lansa, foarte curând, un seminar online pentru oricine dorește să-și îmbunătățească semnificativ felul în care se prezintă și vorbește la un interviu de angajare. E păcat să ratezi un job pe care îl vrei doar pentru că ai vorbit ca un adolescent emoționat la prima întâlnire și ai pierdut controlul dialogului.

Dacă ai sugestii referitoare la ce ai vrea să obții de la acest seminar, le aștept aici: rp @ rarespetrisor.com

Foto: Shutterstock

Leave your comment