Geme internetul de suferință după rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, 11 decembrie. Prieteni, rude, cunoștințe, toată lumea se dă de ceasul morții, șocată de victoria PSD, în “contextul” revoltelor anticorupție și antisistem din ultimii ani.
Până una, alta, vă propun să înțelegem câteva chestiuni despre mersul lucrurilor. Acum și în istorie.
- Unii spun – aparența are, uneori, o logică zdrobitoare – că România va rămâne pesedistă din cauza sărăciei. Adevărat și nu. Au existat națiuni care au prosperat sub regimuri autocrate – vezi Coreea de Sud în anii ’60-’70, sub regimul lui Park-Chung-hee; cei 45 de ani de “miracol taiwanez” sub dictatură; amintiți-vă că Saddam Hussein a electrificat satele irakiene etc. – și state care s-au prăbușit ideologic în plină prosperitate economică – cel mai recent și tentant exemplu ar putea fi S.U.A., dar “eșecul ideologic” e provocat contextual, nu e neapărat maturizarea unei ideologii embrionare. Până la urmă, ar fi mai corect să vorbim de o guvernare economică democratică, dar și aici am avea probleme, după cum veți citi mai jos.
- Apoi, e adevărat că săracii sunt mai vulnerabili la mesaje politice legate de bani, venituri, locuri de muncă, mesaje tradiționaliste și naționaliste decât celelalte pături sociale, dar și națiuni mult mai dezvoltate decât România au virat spre discursuri radicalizante. Mai multe studii și articole pe care le-am citit anul acesta demonstrau împuținarea clasei de mijloc din România (se pare că am avea o clasă de mijloc ce reprezintă cam 20% din totalul populației, față de un “ideal” de 50% în statele dezvoltate). Ce înseamnă asta? Înseamnă că votul este dat pentru siguranța a ceea ce ai, nu pentru speranța la ceea ce ai putea avea. Rezistență, tradiție vs. schimbare. Într-un moment de cumpănă, frica este sentimentul dominant. Nu suntem o națiune dezbinată, cum se vorbește despre America, de exemplu, ci una care votează oportunist, cu opțiunea “comodă”.
- Alegerea politică se supune acelorași legi de marketing ca orice produs. Oamenii au votat formațiunile și persoanele despre care aveau cele mai multe informații pe care le puteau valida la sistemele lor referențiale. Mecanismele bine unse ale PSD au funcționat “corect”, au combătut și intoxicat, au făcut gură și au acoperit vocile noi. Alegerea se face în cunoștință de cauză.
- Oamenii educați din România suferă de prea mult idealism. O mașină nu devine de curse doar pentru că îi schimbi jantele sau uleiul. Reformele – până și cele la nivel personal – sunt creditate cu prea multă speranță, după un efort intens, ce-i drept, dar scurt. Am împrumutat ceva din dietele și miracolele cu rezultate overnight ale societății de consum, dar asta nu se poate aplica mentalităților. E nevoie de răbdare și profunzime. De asumare colectivă și efort generalizat.
- Democrația este un ideal. Ce diferă, de la națiune la națiune, este gradul de echilibru la care ajung guvernații cu guvernanții. Ideea lui Locke că puterea guvernelor democratice derivă din cea a celor pe care îi guvernează se regăsește și în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Problema este că, în economia capitalistă, bogăția aparține celor 1% care, dacă suntem foarte realiști, sunt și cei care guvernează. Democrația devine doar o cursă aspirațională, un duel al ideilor și generațiilor, un loc al speranțelor și deziluziilor, unde multe dintre întâmplări și fenomene par să nu aibă “legătură cu realitatea”, așa cum s-a întâmplat în România la 11 decembrie 2016. Apoi, “realitatea” este percepută de fiecare clasă socială foarte diferit. Pentru clasa de mijloc, reflectă o oarecare bunăstare și stabilitate, cu un dram de predicibilitate. Pentru cei nevoiași, realitatea înseamnă nesiguranță, sărăcie, dispreț pentru cei “ajunși” (în special față de oamenii de afaceri) și frica de ziua de mâine. Două poluri sociale care își dau bună ziua, dar care din ce în ce în ce mai greu găsesc o cale de a înțelege viitorul într-o cheie comună. Și asta nu doar în România. Trebuie să trăim în diferențe, nu indiferenți la ele.
Foto: © Rareș Petrișor
Recent Comments